Asteptam pe Mos Nicolae

Vine Mos Nicolae

Mareste imaginea.

Spunem despre ceva ca exista, doar daca este vazut. Mosul Nicolae, spre deosebire de Mos Craciun, nu se arata niciodata. Poate de aceea credem mai mult in Mos Craciun. Insa, Mos Craciun imbracat in vesmant rosu, avand barba si calatorind cu ajutorul renilor, a fost inventat la inceputul secolului XX. Numele de Santa Claus (Mos Craciun) provine din termenul olandez Sinterkloos - Sfantul Nicolae.

Potrivit traditiei, Sfantul Nicolae este cel care a salvat trei fete de la prostitutie cu ajutorul unor pungi cu bani aruncate noaptea, pe fereastra casei in care ele locuiau. De atunci si pana in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfantului Nicolae (5 decembrie), cei dragi si in special copiii primesc daruri de la Sfantul Nicolae. Astfel, cu totii asteptam dimineata de 6 decembrie pentru a ne uita daca Mosu' a lasat ceva in ghetele pregatite de cu seara.

Daca la Craciun cadourile se pun sub brad, acum Mos Nicolae aduce cadouri in ciorapei, ciubotele.

Fiecare membru al familiei se pregatea in trecut de sarbatoarea Sfantului Nicolae. Copiii isi pregateau ghetutele, fetele pregateau o coliva pe care o pastrau pana la Anul Nou, atunci cand isi faceau de ursita, iar bunicii faceau previziuni meteorologice. In seara de Mos Nicolae exista obiceiul de a pune crengute in apa, ca acestea sa infloreasca pana la Craciun. Crenguta, de obicei de mar, este simbolul carjei arhieresti a Sfantului Nicolae. Mentionam ca nu intamplator, in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar. Iar daca acele crengute infloreau pana la Nasterea Domnului, insemna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a dat crenguta flori albe.

Daca nu primim daruri, afirmam ca Sfantul Nicolae nu exista sau ca nu a reusit sa treaca pe la noi. Trebuie sa invatam ca sunt si altfel de daruri care aduc o bucurie mai mare decat cadourile din incaltari. Daruieste si astazi Sfantul. Dar isi pune darurile numai acolo unde omul ii face loc: in incaltari sau in inima.

1 Decembrie - Ziua Romaniei

La Mulţi Ani, Români! La Mulţi Ani, România! Ziua Naţională a României este sărbătorită la data de 1 Decembrie, având ca semnificaţie Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România din decembrie 1918 (vechiul Regat, cu care se uniseră deja Basarabia şi Bucovina).

1 Decembrie Ziua Nationala a Romaniei - La Mulţi Ani, Români! La Mulţi Ani, România!

Anul 1918 reprezintă în istoria poporului român anul triumfului idealului naţional, anul încununării victorioase a lungului şir de lupte şi sacrificii umane şi materiale pentru făurirea statului naţionalunitar. Acest proces istoric, desfăşurat pe întreg spaţiul de locuire românesc, a înregistrat puternice seisme în 1784, 1821, 1848-1849, ca şi evenimente cardinale cum ar fi unirea Moldovei şi Munteniei în 1859, proclamarea independenţei absolute a ţării de sub dominaţia otomană, consfinţită pe câmpul de luptă de Armata Romana in războiul din 1877-1878, precum şi adunările reprezentative, democratic alese aleromânilor din teritoriile aflate sub stăpânirea străină de la Chişinău, Cernăuţişi Alba Iulia din 1918.

Memorabilele momente din 1918 au făcut ca jertfa ostaşilor români în primul război mondial să nu fi fost zadarnică. Ceea ce la 1600 – prin fapta Viteazului – fusese doar o clipă de vis, la 1 Decembrie 1918 devenea cea mai miraculoasă realizare a acestui popor. “În această zi – scria Nicolae Iorga – a sosit un ceas pe care-l aşteptam de veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viaţă naţională, pentru care am muncit şi am scris, am luptat şi am gândit. A sosit ceasul în care cerem şi noi lumii dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi rodul ostenelilor noastre”.

130 de ani de la nasterea lui AUREL VLAICU

Aurel Vlaicu
  Ion Dodu Balan despre Aurel Vlaicu:         E mitul fundamental, reprezentativ, al istoriei noastre, care ne-a cerut mereu jertfe pentru ca sa putem dura peste vrajmasiile vremurilor mastere. In ziua aceea fatala, inginerul, inventatorul si aviatorul Aurel Vlaicu din Bintintii Hunedoarei. - Apasati aici pentru articolul intreg


    Aripa variabila in zbor
    Aurel Vlaicu s-a nascut la 19 nov. 1882 in satul Bintinti (jud. Hunedoara)
           si a murit la
13 sept. 1913 langa Ploiesti in timp ce incerca sa treaca in zbor cu avionul sau Vlaicu II.

          Si-a facut studiile liceale  la  Orastie si si-a luat bacalaureatul la Sibiu (1902). A urmat apoi cursurile politehnicii din Munchen a carui diplomat este din 1907. Dupa ce a fost inginer ls uzinele Oppel din Russelheim se intoarce in 1908 in tara si incepe
construirea primului sau avion. Avionul sau, deosebit de bine construit, extrem de
stabil si foarte manevrabil, la aceea vreme, i-a permis sa castige diferite premii in
confruntari internationale in compania unor alti pioneri istrustri cum a fost francezul
Rolland Garos. .
            La concursul aviatic de la Aspern (iunie 1912), de langa Viena, cu
Vlaicu II,  castiga doua premii I la probele de aterizare la punct fix, aruncarea la tinta a
unui proiectil.
           Dupa moartea sa colaboratorii sai C.Silisteanu si G.Magnani au
terminat de construit avionul sau Vlaicu III, complet metalic.

19 Noiembrie - Ziua Cercetatorului

19 noiembrie 
Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România 


           100 de ani de la naşterea medicului şi biologului George-Emil PALADE, om de ştiinţă american
de origine română, membru de onoare al Academiei Române (1975), laureat al Premiului Nobel
pentru Medicină (1974) (19.11.1912-08.10.2008)
           65 de ani de la moartea biologului român Emil RACOVIŢĂ, fondatorul biospeologiei, membru şi
preşedinte al Academiei Române  (1927-1929), profesor la Universitatea din Cluj (1920-1947)
(15.11.1868-19.11.1947)

Despre Andrei Muresanu

Andrei Mureşanu, biografie (1816 - 1863)

Andrei Mureşanu, poet român

Andrei Mureşanu (n. 16 noiembrie 1816 în Bistriţa - d. 12 octombrie 1863 în Braşov) a fost un poet şi revoluţionar român din Transilvania.

S-a născut în Bistriţa, într-o familie de ţărani. Tatăl, Teodor, ţinea în arendă, la Bistriţa, o moară de argăsit scoarţă, care abia asigura existenţa familiei relativ numeroase: soţia şi trei copii. Primele cunoştinţe le primeşte de la un bătrân grănicer, Dănilă Doboş, din Valea-Rocnei.

A studiat filozofia şi teologia la Blaj, a fost profesor la Braşov începând cu 1838. A început să publice poezie în revista "Foaia pentru minte, inimă şi literatură". 

A fost printre conducătorii revoluţiei din 1848, participând în delegaţia Braşovului la întrunirea de la Blaj din mai 1848. 

           Poemul său "Un răsunet", scris la Braşov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), a devenit imn revoluţionar - a fost numit de Nicolae Bălcescu "Marseilleza românilor". Din 1990, el a devenit imnul României.

După revoluţia din 1848, Mureşanu a muncit ca traducător la Sibiu, a publicat în revista "Telegraful Român", operele sale având tentă patriotică şi de protest social. În 1862, poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănatatea precară a murit în Braşov în 1863

          .Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureșanu, redactat și publicat în timpul Revoluției de la 1848, a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni brașoveni, fiind cântat pentru prima oară la Brașov^[Când?], într-o grădină din Șchei, și nu în data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea, așa cum este îndeobște cunoscut (deși nu se precizează care era acel cântec patriotic, cântat de cei prezenți, s-a presupus fără dovezi că era vorba despre acesta).

         Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului,^[1] dar melodia pe care Andrei Mureșanu a pus versurile sale avea o largă circulație în epocă^[2] și nu i se cunoaște cu certitudine autorul. O versiune spune că însuși Andrei Mureșanu este autorul melodiei, iar alta susține că de fapt era o melodie cântată pe un text religios, ce purta numele Din sânul maicii mele.^[3] Gheorghe Ucenescu susținea că el a fost cel care i-ar fi intonat-o, printre altele, la cererea poetului, care căuta o melodie potrivită pentru versurile sale, deci el ar fi „autorul moral” al melodiei.

          De atunci, acest imn a fost cântat cu ocazia fiecărui conflict în România, datorită mesajului de patriotism și de libertate pe care îl poartă în el. Acesta a fost și cazul în timpul Revoluției române din 1989, când practic instantaneu și generalizat a fost cântat ca un adevărat imn național, înlocuind imnul comunist „Trei culori”.

Timp de câțiva ani „Deșteaptă-te, române!” a fost și imnul național al Moldovei, dar a fost înlocuit în 1994 cu „Limba noastră”.

Opera lui Sadoveanu

                                     Mihail Sadoveanu - 132 ani de la naştere - (1880-1961)

  

                    S-a născut la 5 noiembrie 1880, la Paşcani, din părinţii Alexandru Sadoveanu - avocat şi Profira Ursachi, fiică de răzeşi. Alexandru Sadoveanu a fost fiu de boiernaşi din părţile Gorjului.

            În şcoala primară, Mihail Sadoveanu l-a avut învăţător pe domnul Busuioc, evocat mai târziu în povestirea “Domnul Trandafir”. A urmat cursurile gimnaziale la Fălticeni, apoi cursurile Liceului Naţional din Iaşi, după care a devenit student al Facultăţii de Drept din Bucureşti.

            În anul 1904 a debutat editorial cu patru volume de proză: “Povestiri”, “Şoimii”- roman, “Dureri înăbuşite” - povestiri, “Crâşma lui Moş Precu” –povestiri. Nicolae Iorga a numit anul 1904 “anul Sadoveanu”, el fiind criticul şi istoricul literar care l-a impus pe tânărul scriitor Sadoveanu. Mihail Sadoveanu este un scriitor cu o personalitate distinctă în literatura română şi universală. Între diferitele tendinţe literare şi formule narative moderne ce au existat în literatura română din perioada interbelică, Sadoveanu a rămas o personalitate aparte, monumentală, prin viziune şi originalitate, izvorâte din spiritul tradiţiei şi al specificului naţional. El este, în primul rând, un povestitor, iar povestirea sa capătă rezonanţe de poem sau baladă, păstrând accente de revoltă şi un profund sentiment de nemulţumire, generat de nevoia de libertate. Ceea ce dă farmec povestirii este taina care se cere dezvăluită, la care cititorii ajung treptat, numai prin lecturi reluate.

            Despre opera sadoveniena se poate formula concluzia că elementele definitorii ale evocării făcute de acesta sunt: Natura - văzută şi descrisă ca peisaj etnic, integrată în structura sufletească a ţăranului, care este principalul erou al scrierilor sale; Eposul popular realizat de scriitor în principalele sale opere pendulează între legendă, istorie, mit şi spirit baladesc; Conduita eroilor lui Sadoveanu este guvernată de înţelepciunea populară; Farmecul povestirii este şi al limbajului.

             Eroii lui Sadoveanu sunt exponenţi ai unei categorii, tipuri sau arhetipuri exemplare pentru umanitate prin faptele lor. Autorul a creat o lume prin Ştefan cel Mare, Tudor Şoimaru, Vitoria Lipan, răzeşi şi boieri, pescari, haiduci, militari, vânători, negustori şi ţărani. Opera lui Sadoveanu se constituie într-o amplă frescă socială, istorică, politică, etică, psihologică şi etnică, un adevărat epos al poporului român, menit, aşa cum spunea autorul, “între zădărnicii şi trecătoarele lumi ale oamenilor, să spargă negura viitorimii.”

          

       

ZIUA ARMATEI ROMANE - 25 Octombrie

25 Octombrie – Ziua Armatei Române

               
               Ziua de 25 Octombrie a intrat definitiv în conştiinţa neamului românesc ca Ziua Armatei Române, o zi pentru amintirea eroismului şi jertfelor de care oştirea română şi-a legat faptele de arme cu soarta neamului şi reprezintă o zi importantă pentru poporul român.

            Contribuţia României în războiul antihitlerist a fost importantă, atât prin efortul economic cât şi prin participarea umană, grăbind astfel victoria Naţiunilor Unite, iar armata română s-a întors în ţară cu steagurile de luptă acoperite de glorie, trecând pe sub Arcul de Triumf ca o armată biruitoare şi cu sentimentul îndeplinirii datoriei faţă de patrie şi popor.
            Timpul a trecut. Peste cimitirele eroilor s-a aşternut veşnicia, poate şi uitarea, poate nepăsarea aici în pământul românesc sau acolo departe în străinătate, unde datoria i-a dus, dar ei rămân pentru noi adevăraţi patrioţi, adevăraţi oameni, chiar dacă astăzi cuvintele patriotism şi omenie sunt cam prăfuite şi ele împreună cu sentimentele noastre, a urmaşilor beneficiari ai jertfei lor.
            Armata română a trecut prin etapele istorice împreună cu poporul român, pentru că nu putem face o separare între popor şi armata sa, pentru că armata nu-i căzută din cer, ea este formată din cei mai buni români indiferent de vremurile prin care am trecut sau vom trece.
           Să ne gândim în aceste zile la puţinii veterani de război care mai trăiesc, să ne uităm în ochii lor şi să vedem suferinţa instalată în urma anilor mulţi petrecuţi pe front, să vedem suferinţa arătată nouă în urma nepăsării noastre faţă de aceşti români, încă vii.
           Să nu uităm ca de Ziua Armatei Române să aducem un sincer omagiu tuturor eroilor neamului şi veteranilor, care au înfruntat gloanţele şi vitregiile războiului, şi-au dat viaţa pentru libertatea, suveranitatea şi integritatea României.
           Măcar o dată pe an să ne gândim cu respect la eroii neamului, să privim cu sinceritate şi încredere la Armata Română, să ne aliniem gândurile frumoase şi să dăm onorul cuvenit poporului român.

                                             La mulţi ani Armata României!

   

Sa nu uiti, Darie!

   
                                                       ZAHARIA STANCU - 110 ani de la nastere


                   

                      Zaharia Stancu s-a născut pe 5 oct. 1902 în cornuna Salcia, jud. Teleorman şi a decedat pe 5 decembrie 1974, la Bucuresti. Se împlinesc astăzi 110 ani de la naşterea sa.
              Un scriitor de talent, care a fost un scriitor contestat. Unii sunt pro, alţii contra lui. Unii îl judecă pentru oportunismul său, alţii iau în considerare opera sa. N-am ştiut că a vrut cu tot dinadinsul să devină membru de partid sau că n-a fost iniţial primit în partid. La vremea când şi-a depus cererea de intrare în Partidul Muncitoresc, a fost numit de Alexandru Drăghici “intelectual oportunist”, iar Nicolae Ceauşescu s-a opus vehement ca acesta să intre în partid (1960), pentru că a avut certe informaţii, din dosarul acestuia, că a fost agent sub acoperire al Siguranţei, înainte de război.
             Cu toate că nu a fost membru de partid, Stancu a deţinut funcţii importante: a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1946-1952, 1958-1968), membru al Comitetului de direcţie al Editurii pentru Literatură şi Artă (din 1948), preşedinte al Uniunii Scriitorilor (1947) şi al Societăţii Scriitorilor Democraţi din România (din 1948). Din 1955, a fost ales membru titular al Academiei Republici Populare Române, instituţie care a fost reformată după noile principii ale politicii comuniste. Iar ca om politic meritele i-au fost recunoscute, fiind ales deputat în Marea Adunare Naţională (1948-1952). Poate ca să-şi păstreze aceste funcţii, sau, poate, din cauza siguranţei ce-o oferea apartenenţa politică, Stancu, ca şi alţi intelectuali, şi-a dorit să fie membru de partid. Deşi proza lui deja publicată (Desculţ publicat în 1948) este de orientare stânga, ca să-şi spele păcatele faţă de vechea apartenenţă, cât şi pentru articolele anti-sovietice scrise anterior, Stancu a scris poezie proletcultistă şi articole pro-comuniste şi de slavă pentru Uniunea Sovietica.

                   
Toate acestea ne spun ceva despre el ca om sau, poate, ca politician, totuşi, acum la 110 ani de la naştere, trebuie să-l privim prin opera lui, prin felul unic în care a scris despre opresiune. Eu am rămas marcată citind Desculţ / Mezitláb, simţind foamea

acută pe care o descrie. Descrierea răscoalei, urmare firească a cruzimii cu care erau trataţi ţăranii, s-a pierdut pe undeva prin memorie, dar senzaţia aceea de căldură, oboseală şi foame persistă şi astăzi în amintirea mea. Textul scris mi s-a părut dur, crud, revoltător şi am rămas peste ani gândindu-mă la botniţele cu care erau legaţi ţăranii veniţi la culesul viilor, ca să nu poată mânca struguri. Eu nu sunt critic, nu sunt istoric şi nu judec pentru că nici judecător nu sunt. Ca o părere personală mi s-a părut că Zaharia Stancu, cu toate că a fost un autor prolific, n-a avut în toate lucrările aceiaşi consistenţă, aceiaşi implicare sau că textele lui n-au avut acelaşi rezultat asupra celui care citeşte.
           Dintre cele care mi-au rămas în
minte aş putea aminti o continuare a romanului Desculţ, Ce mult te-am iubit / Sirató, unde este vorba despre moartea mamei lui Darie.  La fel de impresionată m-a lăsat şi





Şatra – un roman care surprinde, despre o şatră de ţigani în timpul celui de-al doilea război mondial, când membrii ei sunt nevoiţi să supravieţuiască, în condiţii vitrege, deportării. O analiză frumoasă a acestor două cărţi o face remarcabil Andreea Toma, pe blogul ei. Cât despre mine – acel “Să nu uiţi Darie” mă urmăreşte prin tot romanul fluviu pe care Stancu l-a scris plecând de la Desculţ şi, neuitând, am ţinut să scriu acest articol. Mi-au plăcut, mai bine zis m-au impresionant profund cărţile despre care am vorbit mai sus. Am apreciat talentul şi stilul unic prin care scriitorul a reuşit să confere viaţă textului.  
            Ca o concluzie de final, eu zic că dincolo de orice contestări, talentul trebuie apreciat şi noi, după îndemnul lui Zaharia Stancu, să nu uităm asta şi nici că scriitorul, tocmai pentru acest talent, a fost premiat cu Premiul Herder, (1971) iar cartea lui, Desculţ, este cel mai tradus roman românesc din toate timpurile, fiind tradus în 24 de limbi până în 1988.


               Asa ca obligatoriu....ZAHARIA STANCU, macar la aniversare...

Evenimente la Salonul de Carte

     Dupa ce ieri 8 octombrie  2012 a avut loc la Biblioteca Judeteana "Ionel Perlea" Slobozia prezentarea

  Cartii Istorice de la editura Tritonic



urmeaza un alt eveniment important in cadrul Salonului Anual de Carte:






          Luni 15 octombrie, orele 11:00 la ZIUA CARTII PENTRU COPII, printre invitati
                                              Elena Bolanu - autor carti didactice pentru copii.

Salonul Anual de Carte

                 SALONUL ANUAL DE CARTE
                        1- 31 octombrie 2012

          Pe parcursul celor douăzeci de ediţii ale Salonului
anual de carte deja încheiate, instituţia noastră a avut prilejul
de a invita personalităţi culturale de primă mărime, scriitori,
profesori universitari, academicieni, directori de biblioteci cu
activitate prodigioasă.
          Astfel, au fost oaspeţii bibliotecii
noastre: Mircea Dinescu, Aureliu Goci, Anatol Ciobanu, Simona
Popescu, Ligia Naum, Fănuş Băileşteanu, Fănuş Neagu, Aurel
M. Buricea, C. Chifane-Drăguşani, George Burlacu, Ovidiu
Dunăreanu, Constantin Novac, Nicolae Motoc, Dan Perşa, Ion
Papuc, Radu Cârneci, Constantin Ţoiu, Aurelia Marinescu,
Nicolae Ţone, George Ţărnea, Claudiu Komartin, Bogdan Ghiu,
Samuel Tastet, Grigore Constantinescu, Theodor Grigoriu,
Mihaela Marinescu, Gheorghe Zarafu, Lidia Constantinescu,
Crina Bocsan Decusara, Razvan Theodorescu, Octavian
Mândruţ, George Pruteanu, Passionaria Stoicescu, Alexandru
Mironov, Ion Hobana, Dan Sociu, Cosmin Perţa, Tia Şerbănescu,
George Genoiu, Aurora Liiceanu, Alice Năstase, Iuliu Raţiu,
Maria Şoimu, Nicolae Rotaru, Călin Vlasie, Ion Bogdan Lefter,
Ioan Enescu, Eugen Simion, Lidia Novac, Cristian Teodorescu,
Ioan T. Morar, Ionel Oprişan, Oana Stoica Mujea, Vasile Andru,
Alfred Neagu, Aurel David, Mihail Diaconescu, Geo Stroe,
Traian Coşovei, Mircea Tiberian, Geo Saizescu, Dumitru
Rucăreanu, Narcisa Tcaciuc, Silvia Lungeanu, Mircea
Cărtrărescu, Oreste Teodorescu, Vlad Popescu, Paul Copu,
Vasile Poenaru, Michiela Poenaru, Aura Christi, Ion Lazu,
Adriana Liliana Rogovski, Valentina Sandu Dediu, Lavinia
Coman, Antigona Rădulescu, Liliana Constantinescu, Bogdan
Hrib, Oana Stoica Mujea, Monica Ramirez, George Arion, Ioan
Radu Văcărescu, Dragoş Varga, Denis Dinulescu, Adrian Pârvu,
Ioan Groşan, Chris Simion, Valeriu Matei, Vasile Căpăţână,
Pavel Stratan, Marin Toma, Alexandru Muşat, Mihai Prepeliţă,
Constantin Dropu.
           Întotdeauna au fost prezenţi, în calitate de autori,
membrii Uniunii Scriitorilor din România care locuiesc în judeţul
Ialomiţa: Nicolae Stan, Ion Neşu, Şerban Codrin, Alexandru
Bulandra, Costel Bunoaica, Dan Elias, Titi Damian, Emil Străinu,
cărora li s-au dedicat lansări de carte. De asemenea alţi autori
ialomiţeni ne-au onorat în calitate de oaspeţi: Gheorghe Dobre,
Anghel Macedon, Virgil Dascălu, Ştefan Grigorescu, Aurel
David, Adria Bănescu, Livia Dobrinescu, Mihai Vişoiu, Ioan Man,
Grigore Spermezan, Tudor Amza, Florin Ciocea, Ion Ianole,
Nicolae Puiu Iliescu, Dorina Ene, Marian Stefan, George Stoian,
Jipa Rotaru, George Călin, Valere Burlacu, Gheorghe Marinel,
Nicolae Teoharie, Cătălina Stroe, Loredana Florentina Dalian,
Enciu Bobârniche, Nicolae Petre Vrânceanu.
                     SALONUL
                             ANUAL
                                   DE CARTE
       ediţia a XXI-a
        1-31 octombrie 2012
       CONSILIUL JUDEŢEAN IALOMIŢA
                                                                                                        1 OCTOMBRIE, ORA 11.00
                                                                                          DESCHIDEREA OFICIALĂ A SALONULUI

                                                        BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ
                                                        “ŞTEFAN BĂNULESCU” IALOMIŢA
                                                         Galeriile ARCADIA
                                                         Bd. Matei Basarab, nr. 26
                                                         Slobozia, Ialomiţa

Felicitari d-nei directoare Racoviteanu Mihaela pentru efortul depus la realizarea acestei ample actiuni !

Toamna in imagini

                 Perioada 17 - 30 septembrie am fost in concediu de odihna, chipurile...

Activitate:  cules de porumb, nu prea mult ca a fost seceta la noi si productie slaba...
                  gradini cu legume, punem muraturi, facem bulioane si alte preparate pentru iarna
                  fructe, gemuri, dulceturi si compoturi...preferatele mele
                  culegem viile, zdrobim strugurii, facem mustul dulce si tragem vinul in butoaie
                  taiem cocenii, aerobic nu gluma...si cosim trifoaiele, nutret pentru animale
               
              cand ne mai odihnim, ca ne mai si...odihnim uneori,  facem curatenie de toamna, varuit , vopsit si alte alea...
                        ehe...viata la tara...dar n-as schimba-o oricum

Ion Agarbiceanu - 130 de ani de la nastere

septembrie 2012
           ION AGARBICEANU - 130 DE ANI DE LA NASTERE


         Date biografice: n. 12 septembrie 1882, Cenade, Comitatul Alba de Jos - d. 28 mai 1963, Cluj. 
          Preot greco-catolic, ziarist şi romancier. 
Studii gimnaziale la Blaj (1892-1900), superioare la Facultatea de Teologie (1904)  şi 
          Facultatea de Litere (1906) din Budapesta. 
Sub-prefect la Internatul de băieţi din Blaj (1904-1905), preot  paroh în Bucium - Sasa, 
judeţul Alba, (1906 - 1910),  apoi în Orlat, judeţul Sibiu (1910 - 1919); retras în timpul primului 
război mondial în Moldova, de unde a fost evacuat în Rusia, un timp preot militar  în corpul 
voluntarilor ardeleni (1917-1918). După 1918 a fost director al ziarului  Patria  din Cluj (1919-
1927), apoi al ziarului Tribuna din Cluj (1938-1940). 
          A deţinut mai multe funcţii politice în Primul Parlament al României întregite (prima dată în 
1919, apoi în 1922-1926), mai târziu a fost senator şi vicepreşedinte al Senatului. A fost membru în 
Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania (1919), preot şi protopop în Cluj 
(din 1930), canonic al Episcopiei de Cluj-Gherla (din 1931). 
          Pentru activitatea sa literară a fost ales membru corespondent (1912), apoi activ (1925) al 
ASTREI, secretar general al secţiilor literare-ştiinţifice ale ASTREI (1925-1940), cu un rol însemnat 
în Adunările generale anuale ale acesteia, fiind un timp redactor al revistei Transilvania (Braşov). 
A fost membru în Comitetul de conducere al Societăţii Scriitorilor  şi preşedinte al 
Sindicatului presei române din Ardeal  şi Banat (începând cu 1921). A primit premiul naţional 
pentru proză în 1927, “Ordinul Muncii” pentru merite deosebite în domeniul creaţiei literare“ în 
1954, ordinul “Steaua Republicii”,  clasa I în 1962; a fost sărbătorit oficial cu ocazia a 80 ani de 
viaţă. 
         Opera (selecţie): 
De la  ţară (povestiri, 1906); În întuneric (nuvele, 1910);  Două iubiri (povestiri, 1910); 
Schiţe şi povestiri (1912); Arhanghelii (roman, 1914); Popa Man (nuvele, 1920); Legea trupului
(roman, 1926);  Legea minţii (roman, 1927);  Licean... odinioară (roman autobiografic, 1939); 
Stana (roman, 1929); Stafia (nuvele, 1930); Jandarmul (roman, 1941); Domnişoara Ana (roman, 
1942);  Vâltoarea (roman, 1944);  Din copilărie : chipuri şi povestiri (1956);  Din munţi şi din 
câmpii (povestiri, 1957);  File din cartea naturii (povestiri, 1959);  Faraonii (povestiri, 1961); 
Strigoiul (roman, 1969). 
          Aprecieri critice: 
Eugen Lovinescu: Din mediul ţărănesc al Ardealului scriitorul ne fixează diferite chipuri în 
deplină mişcare, deşi nu în vederea unei acţiuni hotărâte. El are, deci, darul creaţiunii vieţii prin 
mişcare şi dialog. 

CHARLES BAUDELAIRE - 145 de ani de la moarte

august 2012
                          Charles de BAUDELAIRE
                          145 de ani de la moarte
         Date biografice: n. 09.04.1821, Paris - m. 31.08.1867, Paris. Poet, eseist şi traducător.
 Baudelaire este unul dintre cei mai mari inovatori ai literaturii franceze. Poezia sa, deşi
influenţată de romantismul începutului de secol XIX, respinge credinţa în supremaţia naturii şi
bunătatea fundamentală a omului, preferând o nouă sensibilitate urbană. Baudelaire e conştient de
complexitatea morală a omului, se arată interesat de viciu ca formă a existenţei decadente, de oraş,
mulţime, trecători, totul în tonuri cinice. Folosirea sunetului  şi a simbolurilor pentru a crea
atmosfera face din Baudelaire un precursor genial al poeziei simboliste moderne.
          Charles Baudelaire s-a născut la Paris. A avut o copilărie traumatizantă, tatăl său decedând
când poetul nu împlinise 6 ani. A studiat la Lyon şi Paris, terminându-şi studiile secundare în 1839.
Se va dedica literaturii, însa viaţa boemă va lăsa urme adânci asupra sănătăţii sale. În 1866
paralizează, cu accese lungi de afazie. Ultimii doi ani din viaţă îi petrece în diverse case de sănătate
din Bruxelles şi Paris, unde şi moare. Va fi înmormântat în Cimitirul Montparnasse.
           Debutează cu cronici de artă în 1845, impresionând prin curajul şi insolitul opiniilor. După
câţiva ani în care lucrează şi publică la diverse gazete, între 1845-1855, apar celebrele traduceri din
proza lui Edgar Alan Poe.
          Prima ediţie din Florile răului apare în 1857. Încă înainte de apariţie are loc procesul cărţii,
considerată excesiv de scandaloasă, atât poetul cât şi editorii fiind condamnaţi, iar 6 poezii excluse
din volum. Interdicţia de a fi publicate va fi ridicată abia în 1949.
           Baudelaire a avut o influenţă enormă asupra poeţilor ce vor urma, Mallarmé, Verlaine sau
Rimbaud recunoscându-l ca precursor şi model. În literatura română, Florile de mucegai ale lui
Arhezi au fost puternic influenţate de Florile răului create de Baudelaire.
Opera (selecţie):
Fanfarlo (nuvelă, 1847); Florile răului (poeme, 1857); Mici poeme în proză (1969).
       
             Si o poezie pentru cititori:

                           

Sonet de toamna

M-ai întrebat, cu ochii tăi limpezi,

 de cristal:

„Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găseşte?”
- Iubito, taci! Ţi-aş spune că inima-mi doreşte
Candoarea ce-avusese străvechiul animal

Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri uşoare
Să nu ştii niciodată cumplitu-mi nenoroc
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!
De patimă mi-e silă şi orice gând mă doare...

Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă
Şi, nevăzut, ţinteşte cu arcul lui fatal
O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:

Ruşine, furii, crimă... O, margarită blândă
Suntem două amurguri de toamnă ostenită
O, tu, atât de albă şi rece Margarită!

Despre Marin Preda

           

90 de ani de la nasterea lui Marin Preda

               

       La 5 august se împlinesc 90 de ani de la nasterea marelui scriitor, romancier si nuvelist român Marin Preda, autorul romanelor „Cel mai iubit dintre pãmânteni” si „Morometii”.
       Marin Preda s-a nãscut la 5 august 1922, în comuna Silistea-Gumesti, judetul Teleorman, scriitorul care a uimit mai târziu întreaga criticã literarã cu talentul sãu.

        Este fiul lui Tudor Cãlãrasu (plugar) si al Joitei Preda (casnicã). Numele de familie îl va lua dupã cel al mamei deoarece pãrintii nu erau cãsãtoriti legal si în acest fel mama putea primi un ajutor de la conducerea comunei. Micutul Marin vine într-o familie numeroasã, dar copilãria sa nu va fi deloc lipsitã de griji. În 1937, dupã terminarea claselor primare se prezintã la Scoala Normalã din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicalã din cauza miopiei. Tatãl intentioneazã acum sã-l dea la o scoalã de meserii, intervine însã salvator librarul Constantin Pãun din Mirosi, de la care elevul Marin Preda îsi procura cãrti si îl duce la Scoala Normalã din Abrud, unde reuseste la examenul de bursã cu nota 10. În sedintele Societãtii literare din scoalã este remarcat de profesorul Justin Salatiu, care îi prezice cã „va ajunge un mare scriitor”. Cei trei ani de viatã transilvanã vor fi evocati în „Viata ca o pradã” si în „Cel mai iubit dintre pãmânteni”. În 1940, în urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primeste o repartitie pentru o scoalã similarã din Bucuresti.
      În ianuarie 1941 asistã la tulburele evenimente ale rebeliunii legionare si ale reprimãrii ei de cãtre Ion Antonescu. Intrã în contact cu refugiatii ardeleni si se întâlneste cu silistenii lui stabiliti la Bucuresti. Toate acestea vor fi evocate peste trei decenii în „Delirul” si în „Viata ca o pradã”.           

        Marin Preda în aprilie 1942 debuteazã cu schita „Pãrlitu” în ziarul Timpul. Debutul la 20 de ani îi dã încredere în scrisul sãu, publicând în continuare schite si povestiri. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajeazã secretar de redactie la „Evenimentul zilei”.
          Între 1943–1945 este luat în armatã, dupã liberare în 1945 devine corector la ziarul „România liberã”. Marea lovitura o da in anul 1956 cand pentru romanul "Morometii", primeste Premiul de Stat. În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române. În 1980, la editura pe care o conducea, publicã ultimul sãu roman: „Cel mai iubit dintre pãmânteni”. O lunã mai târziu este ales deputat în Marea Adunare Nationalã (parlamentul). Pe 16 mai 1980 moare la vila de creatie a scriitorilor de la Palatul Mogosoaia. Familia sa este convinsa ca moartea fulgeratoare este legata de publicarea ultimului sau roman "Cel mai iubit dintre pamanteni".

        Romanele "Morometii" si "Cel mai iubit dintre pamantani" au fost ecranizate cu niste distributii exceptionale.

         Si marele nostru scriitor ar mai fi avut multe de spus dar "timpul nu a mai avut rabdare"...

         Impreuna cu copii am vizionat filmul "Morometii" in care este prezenta viata din satul romanesc din Campia Dunarii, ilustrata prin familie, taranime si drama ei istorica, satul supus zguduitoarelor prefaceri ale istoriei, relatia individului cu istoria, dragostea, comunicarea umana, demnitatea.

       Un film pe care de fiecare data il revad cu mare placere poate si pentru ca unele scene ma duc cu gandul la copilaria mea.

191 de ani de la nasterea lui Vasile Alecsandri

21 iulie 1821

        191 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri

Poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician, creator al teatrului și a literaturii dramatice, personalitate marcantă a Moldovei de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

Vasile Alecsandri este scriitor si om politic. Participant la Revolutia din 1848, promotor al luptei pentru Unirea principatelor, sprijinitor al Razboiului de Independenta. A ramas in constiinta posteritatii ca deschizator de drumuri, innoitor de modalitati literare, avind merite deosebite in oreintarea literaturii romanesti pe fagasul national si popular.

Alecsandri Vasile s-a născut la Bacău (astăzi România), la 14 iunie 1818, scriitor şi om politic moldovean. Data naşterii dată de poet şi acceptată de unii istorici literari este de 21 iulie 1821.  A participant la Revoluţia din 1848, a fost un luptător activ al Unirii Principatelor, cîntăreţ al războiului de independenţă. Ambasador, ministru de externe al Moldovei (1858 —1859) şi întîiul ministru de externe al Principatelor Unite (octombrie 1859 − mai 1860). Academician.

Alături de M. Kogălniceanu şi C. Negruzzi a condus Teatrul Naţional de la Iaşi (1840—1842). A fondat revista „România literară” (1855). A introdus în literatură noi specii literare, a colectat şi a editat balade şi cîntece bătrîneşti, care s-au bucurat de un larg succes în lume. „Doine şi lăcrămioare” este opera care întoarce poezia cu faţa spre folclor. În „Legende” a zugrăvit momente din trecutul istoric glorios. „Ostaşii noştri” evocă eroismul ostaşilor moldoveni, care au luptat contra turcilor la Şipka şi la Plevna alături de oastea rusă.

„Pasteluri” e considerată opera de vîrf a „bardului de la Mirceşti”, care a fost entuziasmat de viaţa rustică şi de „crugul anotimpurilor”.

Este primul dramaturg de stofă naţională cu monologurile din („Cînticele comice”), comediile de atmosferă şi de moravuri („Iorgu de la Sadagura”, „Iaşii în carvanal”, ciclul „Chiriţelor” ş.a.), prin drame şi tragedii inspirate din istoria naţională sau antică („Despot-Vodă”, „Fîntîna Blanduziei”, „Ovidiu”) şi feeria („Sînziana şi Pepelea”).
Proza e marcată de „Jurnalele de călătorie” − („O primblare la munţi”, „Călătorie în Africa”) şi scrieri romantice („Buchetiera din Florenţa”, „Dridri”, „Istoria unui galbîn şi a unei parale”).

Lui Alecsandri îi revine meritul de a fi preluat termenul din limba franceză (unde desemna o tehnică picturală, un desen realizat cu un creion moale, uşor colorat, numit pastel) şi de a-l impune în literatura română cu sensul de specie lirică.
Valoarea Pastelurilor a fost semnalată la puţină vreme de la apariţie de Titu Maiorescu în articolul Direcţia nouă în poezia şi proza română din 1872: „Pastelurile sunt un şir de poezii, cele mai multe lirice, de regulă descrieri, câteva idile, toate însufleţite de o simţire aşa de curată şi de puternică a naturei, scrise într-o limbă aşa de frumoasă încât au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobşte" (Titu Maiorescu, op. cit., pp. 98-99).

                      Bucurati-va mintea si sufletul cu cateva versuri din pastelurile, ca niste picturi vii, ale poetului:

  

Vasile Alecsandri - Cositul

Faptul zilei se aprinde pe a dealurilor frunte,
S-un rau falnic de lumina se revarsa peste munte.
Iarba coapta straluceste, ea se clatina la vant,
S-a ei umbra lin se misca in dungi negre pe pamant.
Iata, vin cosasii veseli, se pun rand. Sub a lor coasa
Campul ras ramane verde ca o apa luminoasa.
Unii brazdele rastoarna, in capiti altii le-aduna,
Le cladesc apoi in stoguri si cu stuh le incununa.
Mai devale-n cea dumbrava cu poiana tainuita,
Unde umbra pare verde si de flori e-mbalsamita,
Coasele sub teaca uda zanganesc rasunator.
Din capita in capita dumbraveanca salta-n zbor.
Un flacau, cosind deoparte, langa-o tufa de sulcina,
Vede iarba incalcita, franta pe la radacina.
Ce sa fie?.. Cuib de fiara?.. O! minune! zice el,
Si, zambind, se pleaca iute de culege… un cercel! 

                                                                             

Vasile Alecsandri - Rodica

Purtand cofita cu apa rece
Pe ai sai umeri albi, rotunjori,
Juna Rodica voioasa trece
Pe langa junii semanatori.
Ei cu grabire ii sar in cale,
Zicand: Rodica, floare de crin,
In plin sa-ti mearga vrerile tale,
Precum tu, draga, ne iesi cu plin!

S-ajungi mireasa, s-ajungi craiasa!
Calea sa-ti fie numai cu flori,
Si casa casa, si masa masa,
Si sanul leagan de pruncusori!

Cu grau de aur ei o presoara,
Apoi cofita intreaga-o beu.
Copila rade si-n cale-i zboara, 

Scuturand graul din parul sau

Vasile Alecsandri - Fântâna

Pe cararea înflorita, care duce la fântâna,
În stergar si în catrinta, merge-o sprintena româna;
Ea la brâu-i poarta furca si la sân un pruncusor,
Cu gurita lui lipita de al laptelui izvor.

Nevastuica trece iute, torcând lâna din fuioare
Si sucind fusul vârtelnic ce-o atinge la picioare.
Pasarelele-mprejuru-i zbor voioase si cântând,
Ea zâmbeste si tot merge, pruncusoru-i sarutând.

Iata, -ajunge la fântâna, s-acolo se întâlneste
C-un drumet din lumea-ntreaga, care lung la ea priveste,
Apoi cumpana o pleaca, apoi scoate la lumina
Si vecinei sale-ntinde o cofita, alba, plina.

Româncuta multumeste, sufla-ncet peste cofita
Si cu apa ne-nceputa uda rumena-i gurita;
Iar drumetul dupa dânsa bea, fugarul îsi adapa
Si se jura ca pe lume nu-i asa de dulce apa.