Sa nu uiti, Darie!

   
                                                       ZAHARIA STANCU - 110 ani de la nastere


                   

                      Zaharia Stancu s-a născut pe 5 oct. 1902 în cornuna Salcia, jud. Teleorman şi a decedat pe 5 decembrie 1974, la Bucuresti. Se împlinesc astăzi 110 ani de la naşterea sa.
              Un scriitor de talent, care a fost un scriitor contestat. Unii sunt pro, alţii contra lui. Unii îl judecă pentru oportunismul său, alţii iau în considerare opera sa. N-am ştiut că a vrut cu tot dinadinsul să devină membru de partid sau că n-a fost iniţial primit în partid. La vremea când şi-a depus cererea de intrare în Partidul Muncitoresc, a fost numit de Alexandru Drăghici “intelectual oportunist”, iar Nicolae Ceauşescu s-a opus vehement ca acesta să intre în partid (1960), pentru că a avut certe informaţii, din dosarul acestuia, că a fost agent sub acoperire al Siguranţei, înainte de război.
             Cu toate că nu a fost membru de partid, Stancu a deţinut funcţii importante: a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1946-1952, 1958-1968), membru al Comitetului de direcţie al Editurii pentru Literatură şi Artă (din 1948), preşedinte al Uniunii Scriitorilor (1947) şi al Societăţii Scriitorilor Democraţi din România (din 1948). Din 1955, a fost ales membru titular al Academiei Republici Populare Române, instituţie care a fost reformată după noile principii ale politicii comuniste. Iar ca om politic meritele i-au fost recunoscute, fiind ales deputat în Marea Adunare Naţională (1948-1952). Poate ca să-şi păstreze aceste funcţii, sau, poate, din cauza siguranţei ce-o oferea apartenenţa politică, Stancu, ca şi alţi intelectuali, şi-a dorit să fie membru de partid. Deşi proza lui deja publicată (Desculţ publicat în 1948) este de orientare stânga, ca să-şi spele păcatele faţă de vechea apartenenţă, cât şi pentru articolele anti-sovietice scrise anterior, Stancu a scris poezie proletcultistă şi articole pro-comuniste şi de slavă pentru Uniunea Sovietica.

                   
Toate acestea ne spun ceva despre el ca om sau, poate, ca politician, totuşi, acum la 110 ani de la naştere, trebuie să-l privim prin opera lui, prin felul unic în care a scris despre opresiune. Eu am rămas marcată citind Desculţ / Mezitláb, simţind foamea

acută pe care o descrie. Descrierea răscoalei, urmare firească a cruzimii cu care erau trataţi ţăranii, s-a pierdut pe undeva prin memorie, dar senzaţia aceea de căldură, oboseală şi foame persistă şi astăzi în amintirea mea. Textul scris mi s-a părut dur, crud, revoltător şi am rămas peste ani gândindu-mă la botniţele cu care erau legaţi ţăranii veniţi la culesul viilor, ca să nu poată mânca struguri. Eu nu sunt critic, nu sunt istoric şi nu judec pentru că nici judecător nu sunt. Ca o părere personală mi s-a părut că Zaharia Stancu, cu toate că a fost un autor prolific, n-a avut în toate lucrările aceiaşi consistenţă, aceiaşi implicare sau că textele lui n-au avut acelaşi rezultat asupra celui care citeşte.
           Dintre cele care mi-au rămas în
minte aş putea aminti o continuare a romanului Desculţ, Ce mult te-am iubit / Sirató, unde este vorba despre moartea mamei lui Darie.  La fel de impresionată m-a lăsat şi





Şatra – un roman care surprinde, despre o şatră de ţigani în timpul celui de-al doilea război mondial, când membrii ei sunt nevoiţi să supravieţuiască, în condiţii vitrege, deportării. O analiză frumoasă a acestor două cărţi o face remarcabil Andreea Toma, pe blogul ei. Cât despre mine – acel “Să nu uiţi Darie” mă urmăreşte prin tot romanul fluviu pe care Stancu l-a scris plecând de la Desculţ şi, neuitând, am ţinut să scriu acest articol. Mi-au plăcut, mai bine zis m-au impresionant profund cărţile despre care am vorbit mai sus. Am apreciat talentul şi stilul unic prin care scriitorul a reuşit să confere viaţă textului.  
            Ca o concluzie de final, eu zic că dincolo de orice contestări, talentul trebuie apreciat şi noi, după îndemnul lui Zaharia Stancu, să nu uităm asta şi nici că scriitorul, tocmai pentru acest talent, a fost premiat cu Premiul Herder, (1971) iar cartea lui, Desculţ, este cel mai tradus roman românesc din toate timpurile, fiind tradus în 24 de limbi până în 1988.


               Asa ca obligatoriu....ZAHARIA STANCU, macar la aniversare...