191 de ani de la nasterea lui Vasile Alecsandri

21 iulie 1821

        191 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri

Poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician, creator al teatrului și a literaturii dramatice, personalitate marcantă a Moldovei de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

Vasile Alecsandri este scriitor si om politic. Participant la Revolutia din 1848, promotor al luptei pentru Unirea principatelor, sprijinitor al Razboiului de Independenta. A ramas in constiinta posteritatii ca deschizator de drumuri, innoitor de modalitati literare, avind merite deosebite in oreintarea literaturii romanesti pe fagasul national si popular.

Alecsandri Vasile s-a născut la Bacău (astăzi România), la 14 iunie 1818, scriitor şi om politic moldovean. Data naşterii dată de poet şi acceptată de unii istorici literari este de 21 iulie 1821.  A participant la Revoluţia din 1848, a fost un luptător activ al Unirii Principatelor, cîntăreţ al războiului de independenţă. Ambasador, ministru de externe al Moldovei (1858 —1859) şi întîiul ministru de externe al Principatelor Unite (octombrie 1859 − mai 1860). Academician.

Alături de M. Kogălniceanu şi C. Negruzzi a condus Teatrul Naţional de la Iaşi (1840—1842). A fondat revista „România literară” (1855). A introdus în literatură noi specii literare, a colectat şi a editat balade şi cîntece bătrîneşti, care s-au bucurat de un larg succes în lume. „Doine şi lăcrămioare” este opera care întoarce poezia cu faţa spre folclor. În „Legende” a zugrăvit momente din trecutul istoric glorios. „Ostaşii noştri” evocă eroismul ostaşilor moldoveni, care au luptat contra turcilor la Şipka şi la Plevna alături de oastea rusă.

„Pasteluri” e considerată opera de vîrf a „bardului de la Mirceşti”, care a fost entuziasmat de viaţa rustică şi de „crugul anotimpurilor”.

Este primul dramaturg de stofă naţională cu monologurile din („Cînticele comice”), comediile de atmosferă şi de moravuri („Iorgu de la Sadagura”, „Iaşii în carvanal”, ciclul „Chiriţelor” ş.a.), prin drame şi tragedii inspirate din istoria naţională sau antică („Despot-Vodă”, „Fîntîna Blanduziei”, „Ovidiu”) şi feeria („Sînziana şi Pepelea”).
Proza e marcată de „Jurnalele de călătorie” − („O primblare la munţi”, „Călătorie în Africa”) şi scrieri romantice („Buchetiera din Florenţa”, „Dridri”, „Istoria unui galbîn şi a unei parale”).

Lui Alecsandri îi revine meritul de a fi preluat termenul din limba franceză (unde desemna o tehnică picturală, un desen realizat cu un creion moale, uşor colorat, numit pastel) şi de a-l impune în literatura română cu sensul de specie lirică.
Valoarea Pastelurilor a fost semnalată la puţină vreme de la apariţie de Titu Maiorescu în articolul Direcţia nouă în poezia şi proza română din 1872: „Pastelurile sunt un şir de poezii, cele mai multe lirice, de regulă descrieri, câteva idile, toate însufleţite de o simţire aşa de curată şi de puternică a naturei, scrise într-o limbă aşa de frumoasă încât au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobşte" (Titu Maiorescu, op. cit., pp. 98-99).

                      Bucurati-va mintea si sufletul cu cateva versuri din pastelurile, ca niste picturi vii, ale poetului:

  

Vasile Alecsandri - Cositul

Faptul zilei se aprinde pe a dealurilor frunte,
S-un rau falnic de lumina se revarsa peste munte.
Iarba coapta straluceste, ea se clatina la vant,
S-a ei umbra lin se misca in dungi negre pe pamant.
Iata, vin cosasii veseli, se pun rand. Sub a lor coasa
Campul ras ramane verde ca o apa luminoasa.
Unii brazdele rastoarna, in capiti altii le-aduna,
Le cladesc apoi in stoguri si cu stuh le incununa.
Mai devale-n cea dumbrava cu poiana tainuita,
Unde umbra pare verde si de flori e-mbalsamita,
Coasele sub teaca uda zanganesc rasunator.
Din capita in capita dumbraveanca salta-n zbor.
Un flacau, cosind deoparte, langa-o tufa de sulcina,
Vede iarba incalcita, franta pe la radacina.
Ce sa fie?.. Cuib de fiara?.. O! minune! zice el,
Si, zambind, se pleaca iute de culege… un cercel! 

                                                                             

Vasile Alecsandri - Rodica

Purtand cofita cu apa rece
Pe ai sai umeri albi, rotunjori,
Juna Rodica voioasa trece
Pe langa junii semanatori.
Ei cu grabire ii sar in cale,
Zicand: Rodica, floare de crin,
In plin sa-ti mearga vrerile tale,
Precum tu, draga, ne iesi cu plin!

S-ajungi mireasa, s-ajungi craiasa!
Calea sa-ti fie numai cu flori,
Si casa casa, si masa masa,
Si sanul leagan de pruncusori!

Cu grau de aur ei o presoara,
Apoi cofita intreaga-o beu.
Copila rade si-n cale-i zboara, 

Scuturand graul din parul sau

Vasile Alecsandri - Fântâna

Pe cararea înflorita, care duce la fântâna,
În stergar si în catrinta, merge-o sprintena româna;
Ea la brâu-i poarta furca si la sân un pruncusor,
Cu gurita lui lipita de al laptelui izvor.

Nevastuica trece iute, torcând lâna din fuioare
Si sucind fusul vârtelnic ce-o atinge la picioare.
Pasarelele-mprejuru-i zbor voioase si cântând,
Ea zâmbeste si tot merge, pruncusoru-i sarutând.

Iata, -ajunge la fântâna, s-acolo se întâlneste
C-un drumet din lumea-ntreaga, care lung la ea priveste,
Apoi cumpana o pleaca, apoi scoate la lumina
Si vecinei sale-ntinde o cofita, alba, plina.

Româncuta multumeste, sufla-ncet peste cofita
Si cu apa ne-nceputa uda rumena-i gurita;
Iar drumetul dupa dânsa bea, fugarul îsi adapa
Si se jura ca pe lume nu-i asa de dulce apa.