Asteptam pe Mos Nicolae

Vine Mos Nicolae

Mareste imaginea.

Spunem despre ceva ca exista, doar daca este vazut. Mosul Nicolae, spre deosebire de Mos Craciun, nu se arata niciodata. Poate de aceea credem mai mult in Mos Craciun. Insa, Mos Craciun imbracat in vesmant rosu, avand barba si calatorind cu ajutorul renilor, a fost inventat la inceputul secolului XX. Numele de Santa Claus (Mos Craciun) provine din termenul olandez Sinterkloos - Sfantul Nicolae.

Potrivit traditiei, Sfantul Nicolae este cel care a salvat trei fete de la prostitutie cu ajutorul unor pungi cu bani aruncate noaptea, pe fereastra casei in care ele locuiau. De atunci si pana in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfantului Nicolae (5 decembrie), cei dragi si in special copiii primesc daruri de la Sfantul Nicolae. Astfel, cu totii asteptam dimineata de 6 decembrie pentru a ne uita daca Mosu' a lasat ceva in ghetele pregatite de cu seara.

Daca la Craciun cadourile se pun sub brad, acum Mos Nicolae aduce cadouri in ciorapei, ciubotele.

Fiecare membru al familiei se pregatea in trecut de sarbatoarea Sfantului Nicolae. Copiii isi pregateau ghetutele, fetele pregateau o coliva pe care o pastrau pana la Anul Nou, atunci cand isi faceau de ursita, iar bunicii faceau previziuni meteorologice. In seara de Mos Nicolae exista obiceiul de a pune crengute in apa, ca acestea sa infloreasca pana la Craciun. Crenguta, de obicei de mar, este simbolul carjei arhieresti a Sfantului Nicolae. Mentionam ca nu intamplator, in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar. Iar daca acele crengute infloreau pana la Nasterea Domnului, insemna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a dat crenguta flori albe.

Daca nu primim daruri, afirmam ca Sfantul Nicolae nu exista sau ca nu a reusit sa treaca pe la noi. Trebuie sa invatam ca sunt si altfel de daruri care aduc o bucurie mai mare decat cadourile din incaltari. Daruieste si astazi Sfantul. Dar isi pune darurile numai acolo unde omul ii face loc: in incaltari sau in inima.

1 Decembrie - Ziua Romaniei

La Mulţi Ani, Români! La Mulţi Ani, România! Ziua Naţională a României este sărbătorită la data de 1 Decembrie, având ca semnificaţie Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România din decembrie 1918 (vechiul Regat, cu care se uniseră deja Basarabia şi Bucovina).

1 Decembrie Ziua Nationala a Romaniei - La Mulţi Ani, Români! La Mulţi Ani, România!

Anul 1918 reprezintă în istoria poporului român anul triumfului idealului naţional, anul încununării victorioase a lungului şir de lupte şi sacrificii umane şi materiale pentru făurirea statului naţionalunitar. Acest proces istoric, desfăşurat pe întreg spaţiul de locuire românesc, a înregistrat puternice seisme în 1784, 1821, 1848-1849, ca şi evenimente cardinale cum ar fi unirea Moldovei şi Munteniei în 1859, proclamarea independenţei absolute a ţării de sub dominaţia otomană, consfinţită pe câmpul de luptă de Armata Romana in războiul din 1877-1878, precum şi adunările reprezentative, democratic alese aleromânilor din teritoriile aflate sub stăpânirea străină de la Chişinău, Cernăuţişi Alba Iulia din 1918.

Memorabilele momente din 1918 au făcut ca jertfa ostaşilor români în primul război mondial să nu fi fost zadarnică. Ceea ce la 1600 – prin fapta Viteazului – fusese doar o clipă de vis, la 1 Decembrie 1918 devenea cea mai miraculoasă realizare a acestui popor. “În această zi – scria Nicolae Iorga – a sosit un ceas pe care-l aşteptam de veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viaţă naţională, pentru care am muncit şi am scris, am luptat şi am gândit. A sosit ceasul în care cerem şi noi lumii dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi rodul ostenelilor noastre”.

130 de ani de la nasterea lui AUREL VLAICU

Aurel Vlaicu
  Ion Dodu Balan despre Aurel Vlaicu:         E mitul fundamental, reprezentativ, al istoriei noastre, care ne-a cerut mereu jertfe pentru ca sa putem dura peste vrajmasiile vremurilor mastere. In ziua aceea fatala, inginerul, inventatorul si aviatorul Aurel Vlaicu din Bintintii Hunedoarei. - Apasati aici pentru articolul intreg


    Aripa variabila in zbor
    Aurel Vlaicu s-a nascut la 19 nov. 1882 in satul Bintinti (jud. Hunedoara)
           si a murit la
13 sept. 1913 langa Ploiesti in timp ce incerca sa treaca in zbor cu avionul sau Vlaicu II.

          Si-a facut studiile liceale  la  Orastie si si-a luat bacalaureatul la Sibiu (1902). A urmat apoi cursurile politehnicii din Munchen a carui diplomat este din 1907. Dupa ce a fost inginer ls uzinele Oppel din Russelheim se intoarce in 1908 in tara si incepe
construirea primului sau avion. Avionul sau, deosebit de bine construit, extrem de
stabil si foarte manevrabil, la aceea vreme, i-a permis sa castige diferite premii in
confruntari internationale in compania unor alti pioneri istrustri cum a fost francezul
Rolland Garos. .
            La concursul aviatic de la Aspern (iunie 1912), de langa Viena, cu
Vlaicu II,  castiga doua premii I la probele de aterizare la punct fix, aruncarea la tinta a
unui proiectil.
           Dupa moartea sa colaboratorii sai C.Silisteanu si G.Magnani au
terminat de construit avionul sau Vlaicu III, complet metalic.

19 Noiembrie - Ziua Cercetatorului

19 noiembrie 
Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România 


           100 de ani de la naşterea medicului şi biologului George-Emil PALADE, om de ştiinţă american
de origine română, membru de onoare al Academiei Române (1975), laureat al Premiului Nobel
pentru Medicină (1974) (19.11.1912-08.10.2008)
           65 de ani de la moartea biologului român Emil RACOVIŢĂ, fondatorul biospeologiei, membru şi
preşedinte al Academiei Române  (1927-1929), profesor la Universitatea din Cluj (1920-1947)
(15.11.1868-19.11.1947)

Despre Andrei Muresanu

Andrei Mureşanu, biografie (1816 - 1863)

Andrei Mureşanu, poet român

Andrei Mureşanu (n. 16 noiembrie 1816 în Bistriţa - d. 12 octombrie 1863 în Braşov) a fost un poet şi revoluţionar român din Transilvania.

S-a născut în Bistriţa, într-o familie de ţărani. Tatăl, Teodor, ţinea în arendă, la Bistriţa, o moară de argăsit scoarţă, care abia asigura existenţa familiei relativ numeroase: soţia şi trei copii. Primele cunoştinţe le primeşte de la un bătrân grănicer, Dănilă Doboş, din Valea-Rocnei.

A studiat filozofia şi teologia la Blaj, a fost profesor la Braşov începând cu 1838. A început să publice poezie în revista "Foaia pentru minte, inimă şi literatură". 

A fost printre conducătorii revoluţiei din 1848, participând în delegaţia Braşovului la întrunirea de la Blaj din mai 1848. 

           Poemul său "Un răsunet", scris la Braşov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), a devenit imn revoluţionar - a fost numit de Nicolae Bălcescu "Marseilleza românilor". Din 1990, el a devenit imnul României.

După revoluţia din 1848, Mureşanu a muncit ca traducător la Sibiu, a publicat în revista "Telegraful Român", operele sale având tentă patriotică şi de protest social. În 1862, poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănatatea precară a murit în Braşov în 1863

          .Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureșanu, redactat și publicat în timpul Revoluției de la 1848, a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni brașoveni, fiind cântat pentru prima oară la Brașov^[Când?], într-o grădină din Șchei, și nu în data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea, așa cum este îndeobște cunoscut (deși nu se precizează care era acel cântec patriotic, cântat de cei prezenți, s-a presupus fără dovezi că era vorba despre acesta).

         Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului,^[1] dar melodia pe care Andrei Mureșanu a pus versurile sale avea o largă circulație în epocă^[2] și nu i se cunoaște cu certitudine autorul. O versiune spune că însuși Andrei Mureșanu este autorul melodiei, iar alta susține că de fapt era o melodie cântată pe un text religios, ce purta numele Din sânul maicii mele.^[3] Gheorghe Ucenescu susținea că el a fost cel care i-ar fi intonat-o, printre altele, la cererea poetului, care căuta o melodie potrivită pentru versurile sale, deci el ar fi „autorul moral” al melodiei.

          De atunci, acest imn a fost cântat cu ocazia fiecărui conflict în România, datorită mesajului de patriotism și de libertate pe care îl poartă în el. Acesta a fost și cazul în timpul Revoluției române din 1989, când practic instantaneu și generalizat a fost cântat ca un adevărat imn național, înlocuind imnul comunist „Trei culori”.

Timp de câțiva ani „Deșteaptă-te, române!” a fost și imnul național al Moldovei, dar a fost înlocuit în 1994 cu „Limba noastră”.

Opera lui Sadoveanu

                                     Mihail Sadoveanu - 132 ani de la naştere - (1880-1961)

  

                    S-a născut la 5 noiembrie 1880, la Paşcani, din părinţii Alexandru Sadoveanu - avocat şi Profira Ursachi, fiică de răzeşi. Alexandru Sadoveanu a fost fiu de boiernaşi din părţile Gorjului.

            În şcoala primară, Mihail Sadoveanu l-a avut învăţător pe domnul Busuioc, evocat mai târziu în povestirea “Domnul Trandafir”. A urmat cursurile gimnaziale la Fălticeni, apoi cursurile Liceului Naţional din Iaşi, după care a devenit student al Facultăţii de Drept din Bucureşti.

            În anul 1904 a debutat editorial cu patru volume de proză: “Povestiri”, “Şoimii”- roman, “Dureri înăbuşite” - povestiri, “Crâşma lui Moş Precu” –povestiri. Nicolae Iorga a numit anul 1904 “anul Sadoveanu”, el fiind criticul şi istoricul literar care l-a impus pe tânărul scriitor Sadoveanu. Mihail Sadoveanu este un scriitor cu o personalitate distinctă în literatura română şi universală. Între diferitele tendinţe literare şi formule narative moderne ce au existat în literatura română din perioada interbelică, Sadoveanu a rămas o personalitate aparte, monumentală, prin viziune şi originalitate, izvorâte din spiritul tradiţiei şi al specificului naţional. El este, în primul rând, un povestitor, iar povestirea sa capătă rezonanţe de poem sau baladă, păstrând accente de revoltă şi un profund sentiment de nemulţumire, generat de nevoia de libertate. Ceea ce dă farmec povestirii este taina care se cere dezvăluită, la care cititorii ajung treptat, numai prin lecturi reluate.

            Despre opera sadoveniena se poate formula concluzia că elementele definitorii ale evocării făcute de acesta sunt: Natura - văzută şi descrisă ca peisaj etnic, integrată în structura sufletească a ţăranului, care este principalul erou al scrierilor sale; Eposul popular realizat de scriitor în principalele sale opere pendulează între legendă, istorie, mit şi spirit baladesc; Conduita eroilor lui Sadoveanu este guvernată de înţelepciunea populară; Farmecul povestirii este şi al limbajului.

             Eroii lui Sadoveanu sunt exponenţi ai unei categorii, tipuri sau arhetipuri exemplare pentru umanitate prin faptele lor. Autorul a creat o lume prin Ştefan cel Mare, Tudor Şoimaru, Vitoria Lipan, răzeşi şi boieri, pescari, haiduci, militari, vânători, negustori şi ţărani. Opera lui Sadoveanu se constituie într-o amplă frescă socială, istorică, politică, etică, psihologică şi etnică, un adevărat epos al poporului român, menit, aşa cum spunea autorul, “între zădărnicii şi trecătoarele lumi ale oamenilor, să spargă negura viitorimii.”

          

       

ZIUA ARMATEI ROMANE - 25 Octombrie

25 Octombrie – Ziua Armatei Române

               
               Ziua de 25 Octombrie a intrat definitiv în conştiinţa neamului românesc ca Ziua Armatei Române, o zi pentru amintirea eroismului şi jertfelor de care oştirea română şi-a legat faptele de arme cu soarta neamului şi reprezintă o zi importantă pentru poporul român.

            Contribuţia României în războiul antihitlerist a fost importantă, atât prin efortul economic cât şi prin participarea umană, grăbind astfel victoria Naţiunilor Unite, iar armata română s-a întors în ţară cu steagurile de luptă acoperite de glorie, trecând pe sub Arcul de Triumf ca o armată biruitoare şi cu sentimentul îndeplinirii datoriei faţă de patrie şi popor.
            Timpul a trecut. Peste cimitirele eroilor s-a aşternut veşnicia, poate şi uitarea, poate nepăsarea aici în pământul românesc sau acolo departe în străinătate, unde datoria i-a dus, dar ei rămân pentru noi adevăraţi patrioţi, adevăraţi oameni, chiar dacă astăzi cuvintele patriotism şi omenie sunt cam prăfuite şi ele împreună cu sentimentele noastre, a urmaşilor beneficiari ai jertfei lor.
            Armata română a trecut prin etapele istorice împreună cu poporul român, pentru că nu putem face o separare între popor şi armata sa, pentru că armata nu-i căzută din cer, ea este formată din cei mai buni români indiferent de vremurile prin care am trecut sau vom trece.
           Să ne gândim în aceste zile la puţinii veterani de război care mai trăiesc, să ne uităm în ochii lor şi să vedem suferinţa instalată în urma anilor mulţi petrecuţi pe front, să vedem suferinţa arătată nouă în urma nepăsării noastre faţă de aceşti români, încă vii.
           Să nu uităm ca de Ziua Armatei Române să aducem un sincer omagiu tuturor eroilor neamului şi veteranilor, care au înfruntat gloanţele şi vitregiile războiului, şi-au dat viaţa pentru libertatea, suveranitatea şi integritatea României.
           Măcar o dată pe an să ne gândim cu respect la eroii neamului, să privim cu sinceritate şi încredere la Armata Română, să ne aliniem gândurile frumoase şi să dăm onorul cuvenit poporului român.

                                             La mulţi ani Armata României!