130 de ani de la nasterea lui AUREL VLAICU

Aurel Vlaicu
  Ion Dodu Balan despre Aurel Vlaicu:         E mitul fundamental, reprezentativ, al istoriei noastre, care ne-a cerut mereu jertfe pentru ca sa putem dura peste vrajmasiile vremurilor mastere. In ziua aceea fatala, inginerul, inventatorul si aviatorul Aurel Vlaicu din Bintintii Hunedoarei. - Apasati aici pentru articolul intreg


    Aripa variabila in zbor
    Aurel Vlaicu s-a nascut la 19 nov. 1882 in satul Bintinti (jud. Hunedoara)
           si a murit la
13 sept. 1913 langa Ploiesti in timp ce incerca sa treaca in zbor cu avionul sau Vlaicu II.

          Si-a facut studiile liceale  la  Orastie si si-a luat bacalaureatul la Sibiu (1902). A urmat apoi cursurile politehnicii din Munchen a carui diplomat este din 1907. Dupa ce a fost inginer ls uzinele Oppel din Russelheim se intoarce in 1908 in tara si incepe
construirea primului sau avion. Avionul sau, deosebit de bine construit, extrem de
stabil si foarte manevrabil, la aceea vreme, i-a permis sa castige diferite premii in
confruntari internationale in compania unor alti pioneri istrustri cum a fost francezul
Rolland Garos. .
            La concursul aviatic de la Aspern (iunie 1912), de langa Viena, cu
Vlaicu II,  castiga doua premii I la probele de aterizare la punct fix, aruncarea la tinta a
unui proiectil.
           Dupa moartea sa colaboratorii sai C.Silisteanu si G.Magnani au
terminat de construit avionul sau Vlaicu III, complet metalic.

19 Noiembrie - Ziua Cercetatorului

19 noiembrie 
Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România 


           100 de ani de la naşterea medicului şi biologului George-Emil PALADE, om de ştiinţă american
de origine română, membru de onoare al Academiei Române (1975), laureat al Premiului Nobel
pentru Medicină (1974) (19.11.1912-08.10.2008)
           65 de ani de la moartea biologului român Emil RACOVIŢĂ, fondatorul biospeologiei, membru şi
preşedinte al Academiei Române  (1927-1929), profesor la Universitatea din Cluj (1920-1947)
(15.11.1868-19.11.1947)

Despre Andrei Muresanu

Andrei Mureşanu, biografie (1816 - 1863)

Andrei Mureşanu, poet român

Andrei Mureşanu (n. 16 noiembrie 1816 în Bistriţa - d. 12 octombrie 1863 în Braşov) a fost un poet şi revoluţionar român din Transilvania.

S-a născut în Bistriţa, într-o familie de ţărani. Tatăl, Teodor, ţinea în arendă, la Bistriţa, o moară de argăsit scoarţă, care abia asigura existenţa familiei relativ numeroase: soţia şi trei copii. Primele cunoştinţe le primeşte de la un bătrân grănicer, Dănilă Doboş, din Valea-Rocnei.

A studiat filozofia şi teologia la Blaj, a fost profesor la Braşov începând cu 1838. A început să publice poezie în revista "Foaia pentru minte, inimă şi literatură". 

A fost printre conducătorii revoluţiei din 1848, participând în delegaţia Braşovului la întrunirea de la Blaj din mai 1848. 

           Poemul său "Un răsunet", scris la Braşov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), a devenit imn revoluţionar - a fost numit de Nicolae Bălcescu "Marseilleza românilor". Din 1990, el a devenit imnul României.

După revoluţia din 1848, Mureşanu a muncit ca traducător la Sibiu, a publicat în revista "Telegraful Român", operele sale având tentă patriotică şi de protest social. În 1862, poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănatatea precară a murit în Braşov în 1863

          .Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureșanu, redactat și publicat în timpul Revoluției de la 1848, a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni brașoveni, fiind cântat pentru prima oară la Brașov^[Când?], într-o grădină din Șchei, și nu în data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea, așa cum este îndeobște cunoscut (deși nu se precizează care era acel cântec patriotic, cântat de cei prezenți, s-a presupus fără dovezi că era vorba despre acesta).

         Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului,^[1] dar melodia pe care Andrei Mureșanu a pus versurile sale avea o largă circulație în epocă^[2] și nu i se cunoaște cu certitudine autorul. O versiune spune că însuși Andrei Mureșanu este autorul melodiei, iar alta susține că de fapt era o melodie cântată pe un text religios, ce purta numele Din sânul maicii mele.^[3] Gheorghe Ucenescu susținea că el a fost cel care i-ar fi intonat-o, printre altele, la cererea poetului, care căuta o melodie potrivită pentru versurile sale, deci el ar fi „autorul moral” al melodiei.

          De atunci, acest imn a fost cântat cu ocazia fiecărui conflict în România, datorită mesajului de patriotism și de libertate pe care îl poartă în el. Acesta a fost și cazul în timpul Revoluției române din 1989, când practic instantaneu și generalizat a fost cântat ca un adevărat imn național, înlocuind imnul comunist „Trei culori”.

Timp de câțiva ani „Deșteaptă-te, române!” a fost și imnul național al Moldovei, dar a fost înlocuit în 1994 cu „Limba noastră”.

Opera lui Sadoveanu

                                     Mihail Sadoveanu - 132 ani de la naştere - (1880-1961)

  

                    S-a născut la 5 noiembrie 1880, la Paşcani, din părinţii Alexandru Sadoveanu - avocat şi Profira Ursachi, fiică de răzeşi. Alexandru Sadoveanu a fost fiu de boiernaşi din părţile Gorjului.

            În şcoala primară, Mihail Sadoveanu l-a avut învăţător pe domnul Busuioc, evocat mai târziu în povestirea “Domnul Trandafir”. A urmat cursurile gimnaziale la Fălticeni, apoi cursurile Liceului Naţional din Iaşi, după care a devenit student al Facultăţii de Drept din Bucureşti.

            În anul 1904 a debutat editorial cu patru volume de proză: “Povestiri”, “Şoimii”- roman, “Dureri înăbuşite” - povestiri, “Crâşma lui Moş Precu” –povestiri. Nicolae Iorga a numit anul 1904 “anul Sadoveanu”, el fiind criticul şi istoricul literar care l-a impus pe tânărul scriitor Sadoveanu. Mihail Sadoveanu este un scriitor cu o personalitate distinctă în literatura română şi universală. Între diferitele tendinţe literare şi formule narative moderne ce au existat în literatura română din perioada interbelică, Sadoveanu a rămas o personalitate aparte, monumentală, prin viziune şi originalitate, izvorâte din spiritul tradiţiei şi al specificului naţional. El este, în primul rând, un povestitor, iar povestirea sa capătă rezonanţe de poem sau baladă, păstrând accente de revoltă şi un profund sentiment de nemulţumire, generat de nevoia de libertate. Ceea ce dă farmec povestirii este taina care se cere dezvăluită, la care cititorii ajung treptat, numai prin lecturi reluate.

            Despre opera sadoveniena se poate formula concluzia că elementele definitorii ale evocării făcute de acesta sunt: Natura - văzută şi descrisă ca peisaj etnic, integrată în structura sufletească a ţăranului, care este principalul erou al scrierilor sale; Eposul popular realizat de scriitor în principalele sale opere pendulează între legendă, istorie, mit şi spirit baladesc; Conduita eroilor lui Sadoveanu este guvernată de înţelepciunea populară; Farmecul povestirii este şi al limbajului.

             Eroii lui Sadoveanu sunt exponenţi ai unei categorii, tipuri sau arhetipuri exemplare pentru umanitate prin faptele lor. Autorul a creat o lume prin Ştefan cel Mare, Tudor Şoimaru, Vitoria Lipan, răzeşi şi boieri, pescari, haiduci, militari, vânători, negustori şi ţărani. Opera lui Sadoveanu se constituie într-o amplă frescă socială, istorică, politică, etică, psihologică şi etnică, un adevărat epos al poporului român, menit, aşa cum spunea autorul, “între zădărnicii şi trecătoarele lumi ale oamenilor, să spargă negura viitorimii.”